Cu bratele intinse am inchis ochii si am respirat adanc. Aerul proaspat m-a ametit, m-a inconjurat si m-a ridicat din locul meu. De aici de sus lumea pare altfel, dar ceea ce e sigur e ca timpul se contracta, iar secunda care iti ia sa clipesti, devine intreaga ta viata.
Si ce ai facut? Ca pe la jumatatea ei iti vine sa o opresti acolo, sa o uiti oprita si sa atarni asa pentru eternitate, cu ochii intredeschisi.
Si incepi sa te gandesti la tine si la tot ce ai primit in viata, si la tot ce ti-a fost imposibil sa accepti, si la cei ce ti-au oferit fara sa ceara, si la cei ce ti-au cerut fara sa spere, si la cei ce au trecut in graba, si mai ales la cei pe care nu i-ai cunoscut niciodata.
Da, ai fost om! Si asta ar insemna ca niciodata nu ai stiut ce iti trebuie, ci doar ce iti doresti. Si ai trait asa... Iar acum iti dai seama ca defapt din intamplare ai ales cateodata ceea ce trebuia si, ceea ce tu credeai ca ai inceput sa controlezi, era un haos in continua crestere.
Dar ai obosit. Bratele te dor; le lasi usor in jos si inchizi pleoapele pana la capat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu