Visul

În construcţie...

O clipa de fericire (I)

Aţi trăit vreodată un moment de fericire pură?

E o întrebare pe care o adresez mai departe deoarece mi-am pus-o şi mie de curând, fără însă a reuşi să găsesc şi un răspuns satisfăcător.

Mi-am dat seama la un moment dat că fericirea nu vine într-o formă continuă, nu poate fi măsurată în durată, şi că singurul fel în care o putem reţine este luând în considerare intensitatea ei. Astfel trăim momente în timp, în care deţinem fericirea, momente de maxim ce ne caracterizează şi ne ghidează, schimbându-ne sau întărind direcţia pe care ne aflăm. Dacă viaţa ar fi un mare joc de flipper, iar fiecare din noi o bilă aruncată la voia întâmplării, încercând să reziste cât mai mult înaiante de inevitabilul „sudden death”, atunci momentele de fericire sunt arcurile care ne aruncă şi ne tot ţin în mişcare pe suprafaţa de joc.

Am observat asta, dar nu imediat, deoarece un om se poate pierde uşor în mirajul vieţii, şi câteodată poţi avea impresia că ceea ce, luat în ansamblul existenţei tale, este un moment, un punct, o clipa.... atunci când traieşti acel ceva îţi poate părea o eterniate.

Da! Una dintre capacitaţile noastre uimitoare este această metamorfoză, acestă transformare de care putem dispune chiar şi după bunul plac, atunci când o fracţiune de viaţă devine infinită, devine atotcuprinzătoare şi atotsustinătoare.

Şi partea cea mai frumoasă e că aceste momente sunt atât de neaşteptate şi atât de surprinzătoare de cele mai multe ori, încât trăirile noastre fac lumea asta, în care ne cufundăm şi ne confundăm, să se învârtă.

Evident, un punct este punct atâta timp cât depărtarea îl face punct, însă pentru oricine pentru care acel punct înseamnă ceva, pentru care acel punct e parte din intimitatea sa, pentru care apropierea de acel punct este mai mare decat a oricarui altcuiva, acel punct devine o dreaptă o suprafaţă, un corp...

Trăim printre puncte în fiecare zi, ne agaţăm de ele, ne hrănim cu ele, rezistăm datorită lor...

Inspiratie magulitoare

Inspiratie măgulitoare,
Abandon timid al clipei ce va urma.
Te pierd in cursul lin al părului tău,
Mă cotropeşti cu visul pe care mi-l interzici.

Şi clipa s-a prelungit în eternitate ca o notă cristalină plânsă din chitara mea. Ochii tăi privesc de la mine. Îmi rog destinul să ţi-i întoarcă, şi închizându-mi mintea, în aşteptarea ta prefer singurătatea, întunericul şi frigul, disperării de a nu te atinge niciodată.

Tasting happiness

Cum mă poti tu umple atât de uşor? Cum de mă ştii atât de bine fără să îţi fi vorbit vreodată? În fiecare moment în care îmi apari neprihănită, încununată cu lumină şi veşnică, fericirea curge în mine ca apa magmatică din izvorul vieţii. Atât de densă şi atât de strălucitoare, atât de potentă, îmi inundă venele şi îmi dezamorţeşte simţurile. Sunt iar sensibil la viaţa din jurul meu, sunt iar, prin tine.

Nu pot descrie fericirea, nu sunt destule cuvinte inventate în lume, şi poate nici viaţa nu îmi va ajunge pentru a o descrie, chiar dacă de acum încolo aş inventa un cuvant în fiecare moment al ei. Probabil datorită faptului că fericirea, precum viaţa, nu ne aparţine nouă ci ne este împrumutată de sus pe un drum cu un singur sens.

Am scris, evident aproape nimic, despre fericire, şi în încercarea mea de a descoperi, m-am afundat mai adânc în descrieri şi percepţii, m-am legat mai mult la ochi, şi am uitat că trebuie să continui a trăi fericirea pentru a mă bucura cu adevărat de Ea.

This is me happy!

This is my relation with happiness!