În cercuri mari ne trăim viaţa; cercuri desenate cu degetul pe nisipul fin al unui ţărm ce îl numim destin. Şi migrăm din cerc în cerc tot intersectându-ne, tot chicotind, de parcă am uitat complet de cerul de deasupra, de marea care o să ne acopere în curând.
Într-un cerc fiind te aşteptam pe tine. Priveam în alte cercuri, priveam în jur, priveam la marea învolburată şi aşteptam un semn divin. Un ţipăt scurt de pescăruş, a rupt vazduhul în două şi din ecoul lui prelung ai apărut plutind pe aripi de ceaţă în zorii umezi ai dimineţii următoare.
Priveam adânc în ochii tăi, şi de câte ori clipeam, o altă poveste prindea viaţă pe lucirea lor de cristal, şi am rămas acolo. În jurul nostru nisipul a început să crească, să ne inghită, să ne unească in punţi de grăunţi gălbenii.
O lacrimă ţi se rostogolea pe obraz, şi după ce a topit pentru scurtă vreme o gaură în nisip, s-a pierdut dintre noi şi din mintea noastră. M-ai văzut aşa cum voi avea să fiu, sau poate ne-ai văzut împreună, dar albastrul buzelor tale nu a trădat viitoru.
•
Stăteam pe jos pe un covor împletit din paie, iar coliba tresărea subtil la câte o adiere timidă a brizei uşoare din acea dimineaţă. Drept în faţa mea un nor singuratic plutea pe o mare care de mult nu mai fusese aşa de liniştită. Prin lumina fragedă ai intrat în încăpere. Supleţea ta mi-a dat impulsul vieţii şi am recunoscut: in mâna ta cana noastră de ceai, pe podea covorul nostru de paie, coliba noastră de la malul mării care ne găzduia pe amândoi...
Un comentariu:
Cand ne indreptam ochii catre noi insine si lasam departe mizeriile si lucrurile marunte ale vietii atunci incepem sa ne vindecam sufletul si descoperim ca, de fapt,sunt atat de putine lucruri de care avem nevoie sa fim fericiti. Si este oare un lucru marunt sa poti sa scrii despre ceaa ce are nevoie al tau suflet pentru ca toti sa vada si astfel sa te poti "vindeca"?
Trimiteți un comentariu