Tasting happiness

Cum mă poti tu umple atât de uşor? Cum de mă ştii atât de bine fără să îţi fi vorbit vreodată? În fiecare moment în care îmi apari neprihănită, încununată cu lumină şi veşnică, fericirea curge în mine ca apa magmatică din izvorul vieţii. Atât de densă şi atât de strălucitoare, atât de potentă, îmi inundă venele şi îmi dezamorţeşte simţurile. Sunt iar sensibil la viaţa din jurul meu, sunt iar, prin tine.

Nu pot descrie fericirea, nu sunt destule cuvinte inventate în lume, şi poate nici viaţa nu îmi va ajunge pentru a o descrie, chiar dacă de acum încolo aş inventa un cuvant în fiecare moment al ei. Probabil datorită faptului că fericirea, precum viaţa, nu ne aparţine nouă ci ne este împrumutată de sus pe un drum cu un singur sens.

Am scris, evident aproape nimic, despre fericire, şi în încercarea mea de a descoperi, m-am afundat mai adânc în descrieri şi percepţii, m-am legat mai mult la ochi, şi am uitat că trebuie să continui a trăi fericirea pentru a mă bucura cu adevărat de Ea.

This is me happy!

This is my relation with happiness!

Low man's land

În cercuri mari ne trăim viaţa; cercuri desenate cu degetul pe nisipul fin al unui ţărm ce îl numim destin. Şi migrăm din cerc în cerc tot intersectându-ne, tot chicotind, de parcă am uitat complet de cerul de deasupra, de marea care o să ne acopere în curând.

Într-un cerc fiind te aşteptam pe tine. Priveam în alte cercuri, priveam în jur, priveam la marea învolburată şi aşteptam un semn divin. Un ţipăt scurt de pescăruş, a rupt vazduhul în două şi din ecoul lui prelung ai apărut plutind pe aripi de ceaţă în zorii umezi ai dimineţii următoare.

Priveam adânc în ochii tăi, şi de câte ori clipeam, o altă poveste prindea viaţă pe lucirea lor de cristal, şi am rămas acolo. În jurul nostru nisipul a început să crească, să ne inghită, să ne unească in punţi de grăunţi gălbenii.

O lacrimă ţi se rostogolea pe obraz, şi după ce a topit pentru scurtă vreme o gaură în nisip, s-a pierdut dintre noi şi din mintea noastră. M-ai văzut aşa cum voi avea să fiu, sau poate ne-ai văzut împreună, dar albastrul buzelor tale nu a trădat viitoru.

•

Stăteam pe jos pe un covor împletit din paie, iar coliba tresărea subtil la câte o adiere timidă a brizei uşoare din acea dimineaţă. Drept în faţa mea un nor singuratic plutea pe o mare care de mult nu mai fusese aşa de liniştită. Prin lumina fragedă ai intrat în încăpere. Supleţea ta mi-a dat impulsul vieţii şi am recunoscut: in mâna ta cana noastră de ceai, pe podea covorul nostru de paie, coliba noastră de la malul mării care ne găzduia pe amândoi...

Inevitabil

Inevitatbil şi inestimabil, momente care ar terbui poate să îmi treacă doar prin minte, sau cel mult prin apropiere tangenţială, îşi lasă amprenta lor prelungă pe sufletul în nevoie continuă de absolut, de viaţă, de drogul legal al fericirii...

Totul se petrece atât de repede încât uiţi că există altceva, că există rău în lume, că poţi să simţi şi altfel decât aşa, iar abandonul pare cea mai bună idee la care te poţi gândi. Şi te înfrupţi din ceea ce iţi este oferit şi încă mai crezi că ceea ce primeşti ţi se cuvine.

Şi de ce nu ar fi aşa? De ce ţi-ai refuza acest drept? E clar ca nu ai cerut dar ţi s-a dat.

Şi cine ai fi tu să refuzi?

Păi atunci nu refuza... Nu lăsa gândurile să te cuprindă... mai bine trăieşte pentru câteva momente... Nu te gândi că vor trece... Doar tu le poţi face să se întindă la infinit... Doar tu le poţi face fără sfârşit.

Priveşte pe marele ecran al vieţii tale... priveşte o iubire care te topeşte, priveşte un surâs care îţi taie respiraţia, priveşte o privire care te străpunge si care te aruncă peste tot pe unde vrea EA. Sunt frânturi nepreţuite ale sufletului tău care îţi cer să faci asta... şi timpul tău e acum. Nu mai lupta, nu mai căuta în zadar, ţi-ai dat seama că tot ce trebuie să faci e să fii acolo şi să accepţi.

Ai reuşit să te apropii, ai reuşit să îi vorbeşti, ai reuşit să o faci importantă in mintea ta... i-ai construit un piedestal. Acum las-o să îl cucerească şi va fi al EI pentru totdeauna. Nu toate drumurile drepte sunt bune, şi nu toate drumurile corecte sunt directe. Rând pe rând, zidurile ce până acum vă despărţeau vor cădea sub forţa destinului, şi atunci vei şti cu adevărat.

Aşa gândea un băieţel

Despre sufletul ce stătea să-l rupă.

Şi l-a deschis şi EA abia după

Ce n-a rămas nimic din EL.

Căci măcinat şi imprăştiat de nepăsarea EI,

De vânt EL fu luat si aruncat printre munţi şi văi.

Ş-acum zdrobit, inert, nevertebrat şi rece,

Ascuns într-o cochilie de frunză,

Un băieţel cu numele EI pe buză,

Îşi aştepta eternitatea, privind la lumea care trece.

Din când în când îi aruncau speranţe

Care cădeau strident pe drumul drept,

Ales de EA când îl credea nedrept,

Urmat de EL când şi-o dorea în braţe.

Şi-atunci cum poate fii o viaţă dreaptă,

Când nu-nţelegi că ţi se-ntâmplă ţie

Să o trăieşti din plin cu bucurie,

Şi alteori să te împiedici la fiecare treaptă?

Şi aşteptam o urmă de inspiraţie să mă lovească şi să mă ajute să mă exprim, şi aşteptam ca lumea să se închidă în jurul meu ca o floare imensă la apropierea nopţii cerebrale.

Şi aşteptam...

...to download you for a lifetime...

Şi o linişte imensă m-a cuprins pe de-antregul, şi o revelaţie m-a ridicat din abis şi m-a aruncat pe ţărmul încă umed în dimineaţa unui nou început: “nu eşti a mea de dat”.

Am plecat cu treaba!

leapsha

Cica leapsa sunt eu ca transp are albume.



esplicatia:
"

Care reguli sunt in felul urmator, de la Tranda citire:

INSTRUCTIUNILE LU’ TRANDA:
Varianta 1: (aia in care unii si-au prins deja urechile)
Deci. Start > Run > cmd > dati enter
Se deschide o fereastra neagra (pentru cei neavizati) unde scrieti asa:
dir/s/b g:\>c:\muzici.txt (unde “g” = litera removable discului)
Exemplu:
dir/s/b k:\>c:\muzici.txt
Dupa care mergeti in c:\ si gasiti acolo fisierul

Varianta 2: Faceti captura de ecran cu o fereastra de explorer deschisa cu playerul, si ati rezolvat problema .

Care eu am albume, dupa cum se vede, sunt smecher, si am primit leapsa de la popandela .

Si dau mai departe la… sa ma uit in lista… justy.

"

Emotie

Cum te iubesc!

Mă uit la tine dintr-un colţ . Savurez clipa pe care mi-am luat-o sa mă pot bucura de existenţa ta. Gândesc că nici nu mă bănuieşti aici şi nici nu ai idee cât sunt de aproape.

Te privesc şi sufletul mi se umple de o căldura nouă, parcă materială, aproape solidă, care se mulează perfect pe dragostea mea pătimasă. Nu mă interesează ce se petrece în jur şi mi-aduc aminte că la un moment dat eram înconjuraţi de oameni iar acum nu mai existăm decât noi.

Te văd în totalitate, te cunosc cum numai eu te pot cunoaşte. Îmi pare că îţi pot preceda orice mişcare, orice gest, orice gând, şi te privesc înmărmurit simţind în acelaşi timp că faţa îmi zâmbeşte de ceva vreme....

Toate amintirile cu tine îmi revin învălmaşite în minte, ca din sute alte vieţi, parcă grăbite să mă fericească care mai de care, iar eu cuprins de o pace izbăvitoare şi largă ca o mare liniştită, le aleg pe rând şi le retrăiesc aievea.

§

Tot aici stau şi te privesc. Acum însa obrajii au început sa îmi arda, inima îmi bate cu putere. Eşti chiar aici, unica mea dorinţă. Încerc sa iţi prind privirea, căci ştiu că dacă o voi face va fii pentru totdeauna.

Am început sa tremur uşor, te caut, te strig din adânc, sunt deja lângă tine, dacă aş respira te-aş atinge, dar nu o fac şi răspunsul tău întârzie.

Oare nu mă auzi? Oare mâinile mele sunt mai uşoare decât o adiere?

§ §

Te-ai oprit din ce făceai. Ai tresărit, parcă la auzul unei voci cunoscute. Privirea ta se ridică uşor. Cauţi prin forfota din jur, cauţi un chip între mii, mă cauţi şi tu.

Încet, pe rând, chipurile au început să dispară, rămân din ce în ce mai puţine. Deşi nu mă ascud, tot nu mă găseşti. Sunt în singurul loc în care nu ai căutat. Sunt lângă tine, stau chiar în faţa ta. Aici am fost mereu. Însă momentul nostru nu a venit încă.

Eu te-am găsit fără să te caut, tu mă cauţi fără să mă ştii, dar destinul ne cunoaşte viitorul amândurora.

§ § §

“I like you better in any weather,

I don’t deserve you,

I can’t afford you,

Unless you’re timeless.”

Inecat (Regina Noptii)

M-am săturat să tot scriu despre sentimente si trăiri interioare, despre propriile introspecţii sau despre analiza psihologică făcută altora. Şi totuşi până acum cu aceste motive m-am identificat, ele m-au tras de mânecă până la birou, ele mi-au pus stiloul in mână, ele mi-au închis ochii şi mi-au deschis sufletul, ele au revenit mereu cu aceeaşi ocazie: tristeţea.

Prea mult am scris doar trist, prea mult am avut ceva de spus doar despre deznădejde, decădere, închidere interioară şi răni sufleteşti; însă cuvintele au venit întotdeauna de la sine şi asta m-a făcut să continui.

Am realizat la un moment dat că sunt mai fericit decât credeam că pot fi, şi că fericirea mă poate face şi ea să mă exprim; dar când eşti fericit, nu compui nimic, nu analizezi nimic, ci totul îţi vine de dincolo de tine. Percepţiile tale sunt întinse la maxim şi câteodată chiar te depăşesc.

Şi astfel am ajuns la povestea unei zâne. O zână universală aş putea zice, o zână a fiecaruia si totuşi a nimanui pentru totdeauna.

<<

Atmosfera - ...de oraş zgomotos si poluat; traficul - ...de fiecare zi la acea oră: bară la bară pe mai mulţi kilometri.

Eram fericit în mod special în acea zi. Plecasem din birou cu un mare zâmbet pe faţă, dansând în interior. Eram deasupra a tot ceea ce se petrecea in jurul meu...

Aglomeraţia apăsătoare a sutelor de maşini, căldura zilei rămasă greoaie plutind peste asfaltul moale, erau lucruri pe care le observam în treacăt. Şi totuşi un contrast urban care le includea, mi-a atras atenţia într-un mod deosebit.

Traversând şuvoiul gros de maşini si eşapament, am descoperit pe partea cealaltă a trotuarului dublu, împărţit de un spaţiu verde, micile gradini din faţa unui bloc şi el la rândul lui mic. Dar nu faptul că le-am descoperit e atât de important, ci mai mult de atât e modul în care m-au chemat la ele. Şi având în vedere că nu prezentau vreo caracteristică demnă de atenţia trecătorului grăbit, ceea ce m-a facut să mă opresc pentru câteva secunde pentru a le prinde savoarea, a fost mireasma unor flori nobile: Nicotina Affinis (Regina nopţii).

Astfel primul vers a venit la mine: „..era o seară-nmiresmată...”. În timp ce realizam asta am ridicat ochii uşor din pământ şi puţin peste linia copacilor am observat mareaţă, Luna; care datorită ughiului sub care o priveam se arata mai mare ca oricând, de o culoare organică ce te invita să o atingi si sa ţi-o doreşti atât de mult încat sa iţi intinzi mâna înspre ea. Pe acest fundal al doilea vers şi-a facut apariţia: „...şi-n fagure de lună plină...”.

Şi fericirea mea a luat proporţii celeste. M-am simţit copleşit, bombardat cu trăiri si simţiri dar mai ales privilegiat pentru aceste cuvinte care mi-au fost date. Am început să le scriu pe telefon pentru a nu le uita... Mâna îmi tremura. Şi am ştiut că nu sunt singur. Atunci am gândit: „...in viaţă mi-ai intrat Regină...” şi ochii îmi rămăseseră asupra Lunii încercând parcă să o oprească acolo, în acel moment, în acel loc pe cerul de un albastru adânc. În cap mi-a răsunat ca o încheiere: „...a nopţilor cu cer albastru...”.

Am terminat de scris şi ultimul cuvânt şi în urechi am început sa imi simt din nou pulsul. În câteva momente am început să îmi aud din nou paşii si puţin mai târziu probabil ca oraşul iar m-a inghiţit, însă în mine se topeau încet:

„Era o seara-nmiresmată,

Şi-n fagure de lună plină,

In viaţă mi-ai intrat Regină

A nopţilor cu cer albastru... “

>>

Şi toate astea pentru că ea mi-a răspuns în acea zi.

Viata intre doi magneti

O seară care a început parcă mai devreme decât te aşteptai...

Nici nu mai ştii ce făceai înainte să ajungi aici. Ai putea să faci un efort de memorie, dar eşti ţintuit în loc în scaunul rotativ, şi simţi că ochii nu îţi mai sunt de folos; deja mintea ta vede pentru tine, mult mai departe decât te-ai fi aşteptat, te îndepărtează de tot ce te înconjoară, şi acum zbori deasupra lumii, căutând acea lumina izbăvitoare şi căutarea ta ramane fară rezultat. Ai vrea să renunţi, ai vrea să scapi de speranţă, te simţi copleşit, şi cu cât te lupti mai mult, cu atât eşti mai imobilizat în propriul eu.

Deodată descoperi că ceea ce cauţi se află acolo în temniţa ta, si că ai avut nevoie să te opreşti din tot şi toate pentru a realiza asta. Ţi-ai redus la tăcere mintea, şi ea in schimb ţi-a arătat lumina. Şi acum lumina se apropie, se transformă, te înconjoară şi te confunzi cu ea. Începe sa capete formă. Energia pe care ţi-o transmite se materializează in jurul tău.

Până acum nu i-ai realizat prezenţa, şi totuşi ştii că tot timpul a fost acolo - cu tine. Un saxofon mânuit de mâini invizibile îţi umple simţurile si îşi hrăneşte spiritul şi acum sunetul lui devine din ce în ce mai clar, din ce în ce mai pregnant, se apropie, te pătrunde. Exaltarea te cuprinde şi vertijul creşte; ai uitat de tot şi de toate, acum te laşi purtat în necunoscut şi sublimul te îmbată.

Destinaţia nu are importanţă, esti sigur ca nu vei regreta, şi continui să zbori.

Vezi totul si totuşi ai ochii închişi. Cunoşti orice şi asta nu are nici o importanţa acum. Mai importantă e dorinţa, şi ştii că nu o poţi stăpâni. Va veni momentul când vei realiza că trebuie să te întorci printre ceilalţi, si atunci, călătoria va continua uşor înapoi spre lume, dar până atunci mai ai de visat.

Iar mintea ta repetă la nesfârşit:

“These feelings won’t go away,

They’ve been knockin’ me sideways,

They’ve been knockin’ me out babe,

Whenever you come ‘round me…”

Visează!