Strings & Saxophones

A Paspartu e gata de lansare!

2010-03-09T10:19:00.006+02:00

A Paspartu e gata de lansare!
Asociatia culturala Paspartu „iese la lumina” în cadrul evenimentului „Arte & Prieteni”, alaturi de trupa DuteVino, proiectul drumS’n’BASS si revista „Arte & Meserii”. Lansarea are loc miercuri, 17 martie, la Clubul Taranului, începând cu ora 20. Intrarea este libera.
Evenimentul organizat de Paspartu vrea sa familiarizeze publicul cu asociatia si revista online, aflata la primul numar, într-un spatiu de socializare, muzica buna si surprize.
Ce aduce nou? Un proiect-experiment de doua tobe, un bass, pe o scena, în acelasi timp. Autorii acestui show inedit sunt Ovidiu Baciu (care a mai cântat alaturi de Byron, Popas Band, Damian & Brothers), Sebastian Lazar (ce a trecut prin formule ca Seven, Raise Choir, Teamsters Blues Band, Brad Vee Johnson, actualmente Alin Pascal Band) si bassist-ul Dan (Prepe) Opris, ex Headliner, Seven, actualmente Vama care vor sustine un jam-session electrizant.
Printre decibeli se va lansa primul numar al revistei online „Arte & Meserii”, care anunta cu mândrie articole cu Eugen Nutescu/Oigan (Kumm), trupa DuteVino, preview NexT 2010, Serban Anghene si multi atii. De asemenea, Paspartu pregatesc si alte proiectii si surprize pe parcurs.
La eveniment va interpreta si trupa DuteVino, o raritate pe scena româneasca. O combinatie între 4 oameni talentati care impresioneaza prin originalitate si simt muzical. Fiecare instrument are propria personalitate si totusi, ascultat ca un întreg, totul este foarte bine sudat. Liniile vocale, ludice si imprevizibile, jongleaza foarte usor între extreme. Grupul abordeaza un sound fresh de funk-alternativ, cu influente de jazz si avangarda. Primul lor album se intituleaza 0.1 Prototype si a aparut în luna decembrie a anului trecut.

Ne gasiti la adresa asociatiapaspartu.ro .

E cald...

2009-09-01T13:47:00.001+03:00

E cald afară,
Orbitor!
Cobor privirii
Galbenele ierburi
Ce nu mai au
Puterea
Să privească
Cerul
Înapoi.

Zarea
Îndepartată plânge,
Cu zgomote
Înfundate
Precum înalţimile
Kashmirului
Vorbesc despre
Trecut,
Răscolind
Istorii pe care
Stăpânul
Le-a uitat.

Cuget,
Visez că zbor.
Păreri de bine
Mă ridică
Şi alunec
Printre norii
Uscaţi
De viaţă,
Privind o lume
Ce renaşte.

Emisii

2009-03-18T17:36:00.002+02:00

Sclipiri jucause

Acopera

Speranta

Va mai exista

O dragoste,

Un fagure

Luna plina,

Amar

Pe la incheieturi,

Dar

Dulce

Intru-tot.

Prin crapaturi

Tegument

Fata ta

Radiez iubire.

Traiesc

Priviri

Violete

Ma misca

Prin

Sufletul tau.

Un arici

Ochii

Mici,

Zambea

Tacut

Lume,

Cand

A visat

Cum

El dormea

Si te visa

Pe tine.

Let it rain!

2009-01-07T02:01:00.007+02:00

It's raining out,

It's poring with tiny bits of translucent silver,

They fill every whole, they connect deep.

It's raining on the stones over your shoulders,

It washes all your guilt,

It dissolves all your blame.

Don't cover your eyes,

Let your soul flood your heart and then your mind will follow.

Loosen the cover, bloom in the soft spray of silk.

It's raining with hope,

It's poring with little smiles floating around you.

Dance with the drops and think of you.

Let it rain!

Let it snow...

2008-12-18T11:49:00.007+02:00

Let there be snow…

In your mind,

Dropping deep in your thoughts,

Growing soft in your dreams,

In the back of your eyes,

On your pupils,

Laying heavily on your eyelashes.

Let there be snow,

High on the table in front of you,

Wetting the chairs on the sides,

Icing the glass you drink your tee from,

Filling the walls of your room.

Let there be snow,

On the people you know,

On every one you meet from now on,

On every tree you pass on the street that stretches in front of you,

Squashed beneath your shoes,

Soft tears of a crying Mother

Dancing beautifully in the wind.

Let there be snow

On the houses around your house,

In the park you walk your dog every evening,

In the city that swallows you with every breath.

Covering the world that gives you dreams,

Crushing the thoughts of your freedom,

Denying the eye in your mind.

Let it snow!

Mirror-shaped glass

2008-11-11T14:04:00.010+02:00

Culori tomnatice umplu

Parfum întins pe pătura groasă

Vrăjit te atrag în apusul

Adâncă e dragostea noastră.

Tactil mă învârt printre stele

Aprins e totul din jur,

Corneea ţâşneşte prin vene

O urmă făr’ de cusur.

“Nobody is romantic,

‘cause is to early for dancing …

…But here comes the music…”

Scântei II

2008-11-07T01:39:00.004+02:00

O explozie enzimatică arpinse ochii ei, şi gura i se împietri într-un cuvânt absorbit în sine.

Privirea lui atât de apropiată de pieptul ei, îi făcea sufletul să freamăte, şi lumea întreagă s-a cufundudat într-o clipă prelungă. Tremurau amândoi!

Căldura ce îi cuprindea venea de dincolo de ei, iar el uită că îi confesase iubirea, acum doar o iubea.

Înlănţuiţi au început să danseze pe ritmurile unui vals primordial, născut din stropii de foc ai pasiunii adolescentine. Peste tot prin jur, prăvăliri ambrotice inundau pămâtul încă mustind de roua aurie a întâlnirii lor; şi amestecându-se, se urmăreau, se scufundau în privirile pătimaşe, se îmbogăţeau.

În îmbrăţişarea caldă somnul i-a invăluit şi ea îl visa o idee, iar el o ştia o scânteie.

Scântei I

2008-11-03T21:31:00.004+02:00

Dintre miliarde de idei, tu ai fost scânteia care mi-a aprins sufletul pe când încă îl mai ţineam în grota rece a gândului meu.

Ridicându-mă pe vârfuri îmi aplec chipul în faţa sărutului tău, iar buzele îmi poartă mărturia gândului de odinioară.

Cu ochii plini de rouă de iubire prind fărâmi din tine, ce plutesc precum petale de aur în juru-ţi şi extaziat privesc la feeria nuanţelor dragostei pe care o emani cu fiecare gest .

Ai o siguranţă în glas, ce mă face să nu mă îndoiesc că tu eşti ceea ce va urma în viaţa mea şi împreună ne îndreptăm spre îndinderea lină de vise.

Am ales unul pentru tine, iar tu ai făurit unul pentru amândoi.

What you get

2008-04-16T00:30:00.009+03:00

Cu bratele intinse am inchis ochii si am respirat adanc. Aerul proaspat m-a ametit, m-a inconjurat si m-a ridicat din locul meu. De aici de sus lumea pare altfel, dar ceea ce e sigur e ca timpul se contracta, iar secunda care iti ia sa clipesti, devine intreaga ta viata.

Si ce ai facut? Ca pe la jumatatea ei iti vine sa o opresti acolo, sa o uiti oprita si sa atarni asa pentru eternitate, cu ochii intredeschisi.

Si incepi sa te gandesti la tine si la tot ce ai primit in viata, si la tot ce ti-a fost imposibil sa accepti, si la cei ce ti-au oferit fara sa ceara, si la cei ce ti-au cerut fara sa spere, si la cei ce au trecut in graba, si mai ales la cei pe care nu i-ai cunoscut niciodata.

Da, ai fost om! Si asta ar insemna ca niciodata nu ai stiut ce iti trebuie, ci doar ce iti doresti. Si ai trait asa... Iar acum iti dai seama ca defapt din intamplare ai ales cateodata ceea ce trebuia si, ceea ce tu credeai ca ai inceput sa controlezi, era un haos in continua crestere.

Dar ai obosit. Bratele te dor; le lasi usor in jos si inchizi pleoapele pana la capat...

O clipa de fericire (II)

2008-03-04T01:29:00.014+02:00

Încă cinci metri şi o să reuşească....

Cu o privire rece şoferul se uită la el. Se uită, şi cu mâna stă pe buton. În sinea lui râde la gândul despre cum mimează că îl va aştepta. Degetul apasă butonul şi uşa s-a închis. Autobuzul pleacă. Era atât de aproape....

În spatele lui un alt autobuz.... O speranţă? .... Nu, nu e din cel de care trebuie... însă pentru alţii din staţie e foarte bun... îl aşteptau...

Staţia s-a golit, iar autobuzul care nu îi trebuie încă mai aşteaptă cu uşile deschise.

Cartea din mână-i a început din nou să ia prim-planul gândurilor lui - mai e de aşteptat pentru un autobuz potrivit. Privirea i se plimbă haotic fără a căuta ceva, fără a vedea ceva, fără a înţelege ceva....

Şi dintr-o dată se întâmplă... la fel de neaşteptat şi la fel de scurt ca oricare din cele dinainte, punctul s-a manifestat; însă de data aceasta intensitatea, ca sumă a tuturor impresiilor şi sentimentelor din acel moment, este mai înaltă decât a fost vreodată pentru el.

O apariţie uimitoare a declanşat totul.

Stătea pe scaun în autobuzul din faţa lui, luminând totul în jur. Sentimentul era incredibil, iar primul lui reflex a fost să se agaţe de acel sentiment, să îl prelungească. O vede în continuare, naturală, exact aşa cum e, fără ca ea, apariţia, să ştie ceva de tot ceea ce se întâmpla în staţia golită de lângă autobuz.

El ar vrea să o studieze, ar vrea să aibă răgazul să o analizeze, ar vrea să o păstreze pentru totdeauna... şi astfel momentul începe să capete proporţii...

Mintea lui începe să fugă, să zburde, să freamăte de viaţă. Încearcă să construiască scenarii despre cum ar fii dacă ea ar ştii, dacă s-ar vedea, dacă... orice, însă ochii lui nu o părăsesc nici o clipă. Şi la un moment dat... însoţită de o electricitate nemaiîntâlnită, dorinţa lui se întâmplă. Ca doi magneţi, privirile lor s-au blocat una peste cealaltă. Un moment fară respiraţie....

Gata... amândoi respiră iar.

Deci nu a fost ceva trecător, încă sunt acolo, încă se privesc unul pe celălat. El încurcat nu mai ştie ce sa creadă. Nu ştie ce vede ea, nu ştie ce înţelege ea...

Uşor faţa ei începe să schiţeze ceva, nu se poate distinge clar, încă, ce ar putea fii...

Secundele trec precum anii, şi în sfârşit verdictul poate fii dat... este cel mai mare zâmbet pe care el l-a văzut vreodată. Copleşit de emoţie, răspunde şi el cu acelaşi gest. Ochii le lucesc amândoura, vor să se vadă, vor mai mult decât ce le oferă acum un geam şi nişte scaune care se găsesc între ei.

Dar totul este sortit eternităţii veşnice în minţile lor, şi sfârşitului brusc din minţile tuturor celor din jur: autobuzul demarează şi dispare prin puhoiul de maşini de pe stradă.

El revine iar la gândurile despre cartea lui si la titlul acela care l-a intrigat: ”A trăi pentru a-ţi povesti viaţa...”

Visul

2008-02-29T09:26:00.007+02:00

În construcţie...

O clipa de fericire (I)

2008-02-24T23:39:00.003+02:00

Aţi trăit vreodată un moment de fericire pură?

E o întrebare pe care o adresez mai departe deoarece mi-am pus-o şi mie de curând, fără însă a reuşi să găsesc şi un răspuns satisfăcător.

Mi-am dat seama la un moment dat că fericirea nu vine într-o formă continuă, nu poate fi măsurată în durată, şi că singurul fel în care o putem reţine este luând în considerare intensitatea ei. Astfel trăim momente în timp, în care deţinem fericirea, momente de maxim ce ne caracterizează şi ne ghidează, schimbându-ne sau întărind direcţia pe care ne aflăm. Dacă viaţa ar fi un mare joc de flipper, iar fiecare din noi o bilă aruncată la voia întâmplării, încercând să reziste cât mai mult înaiante de inevitabilul „sudden death”, atunci momentele de fericire sunt arcurile care ne aruncă şi ne tot ţin în mişcare pe suprafaţa de joc.

Am observat asta, dar nu imediat, deoarece un om se poate pierde uşor în mirajul vieţii, şi câteodată poţi avea impresia că ceea ce, luat în ansamblul existenţei tale, este un moment, un punct, o clipa.... atunci când traieşti acel ceva îţi poate părea o eterniate.

Da! Una dintre capacitaţile noastre uimitoare este această metamorfoză, acestă transformare de care putem dispune chiar şi după bunul plac, atunci când o fracţiune de viaţă devine infinită, devine atotcuprinzătoare şi atotsustinătoare.

Şi partea cea mai frumoasă e că aceste momente sunt atât de neaşteptate şi atât de surprinzătoare de cele mai multe ori, încât trăirile noastre fac lumea asta, în care ne cufundăm şi ne confundăm, să se învârtă.

Evident, un punct este punct atâta timp cât depărtarea îl face punct, însă pentru oricine pentru care acel punct înseamnă ceva, pentru care acel punct e parte din intimitatea sa, pentru care apropierea de acel punct este mai mare decat a oricarui altcuiva, acel punct devine o dreaptă o suprafaţă, un corp...

Trăim printre puncte în fiecare zi, ne agaţăm de ele, ne hrănim cu ele, rezistăm datorită lor...

Inspiratie magulitoare

2008-02-09T19:24:00.000+02:00

Inspiratie măgulitoare,
Abandon timid al clipei ce va urma.
Te pierd in cursul lin al părului tău,
Mă cotropeşti cu visul pe care mi-l interzici.

Şi clipa s-a prelungit în eternitate ca o notă cristalină plânsă din chitara mea. Ochii tăi privesc de la mine. Îmi rog destinul să ţi-i întoarcă, şi închizându-mi mintea, în aşteptarea ta prefer singurătatea, întunericul şi frigul, disperării de a nu te atinge niciodată.

Tasting happiness

2008-02-03T18:22:00.000+02:00

Cum mă poti tu umple atât de uşor? Cum de mă ştii atât de bine fără să îţi fi vorbit vreodată? În fiecare moment în care îmi apari neprihănită, încununată cu lumină şi veşnică, fericirea curge în mine ca apa magmatică din izvorul vieţii. Atât de densă şi atât de strălucitoare, atât de potentă, îmi inundă venele şi îmi dezamorţeşte simţurile. Sunt iar sensibil la viaţa din jurul meu, sunt iar, prin tine.

Nu pot descrie fericirea, nu sunt destule cuvinte inventate în lume, şi poate nici viaţa nu îmi va ajunge pentru a o descrie, chiar dacă de acum încolo aş inventa un cuvant în fiecare moment al ei. Probabil datorită faptului că fericirea, precum viaţa, nu ne aparţine nouă ci ne este împrumutată de sus pe un drum cu un singur sens.

Am scris, evident aproape nimic, despre fericire, şi în încercarea mea de a descoperi, m-am afundat mai adânc în descrieri şi percepţii, m-am legat mai mult la ochi, şi am uitat că trebuie să continui a trăi fericirea pentru a mă bucura cu adevărat de Ea.

This is me happy!

This is my relation with happiness!

Low man's land

2008-01-18T02:51:00.000+02:00

În cercuri mari ne trăim viaţa; cercuri desenate cu degetul pe nisipul fin al unui ţărm ce îl numim destin. Şi migrăm din cerc în cerc tot intersectându-ne, tot chicotind, de parcă am uitat complet de cerul de deasupra, de marea care o să ne acopere în curând.

Într-un cerc fiind te aşteptam pe tine. Priveam în alte cercuri, priveam în jur, priveam la marea învolburată şi aşteptam un semn divin. Un ţipăt scurt de pescăruş, a rupt vazduhul în două şi din ecoul lui prelung ai apărut plutind pe aripi de ceaţă în zorii umezi ai dimineţii următoare.

Priveam adânc în ochii tăi, şi de câte ori clipeam, o altă poveste prindea viaţă pe lucirea lor de cristal, şi am rămas acolo. În jurul nostru nisipul a început să crească, să ne inghită, să ne unească in punţi de grăunţi gălbenii.

O lacrimă ţi se rostogolea pe obraz, şi după ce a topit pentru scurtă vreme o gaură în nisip, s-a pierdut dintre noi şi din mintea noastră. M-ai văzut aşa cum voi avea să fiu, sau poate ne-ai văzut împreună, dar albastrul buzelor tale nu a trădat viitoru.

•

Stăteam pe jos pe un covor împletit din paie, iar coliba tresărea subtil la câte o adiere timidă a brizei uşoare din acea dimineaţă. Drept în faţa mea un nor singuratic plutea pe o mare care de mult nu mai fusese aşa de liniştită. Prin lumina fragedă ai intrat în încăpere. Supleţea ta mi-a dat impulsul vieţii şi am recunoscut: in mâna ta cana noastră de ceai, pe podea covorul nostru de paie, coliba noastră de la malul mării care ne găzduia pe amândoi...

Inevitabil

2008-01-09T01:35:00.000+02:00

Inevitatbil şi inestimabil, momente care ar terbui poate să îmi treacă doar prin minte, sau cel mult prin apropiere tangenţială, îşi lasă amprenta lor prelungă pe sufletul în nevoie continuă de absolut, de viaţă, de drogul legal al fericirii...

Totul se petrece atât de repede încât uiţi că există altceva, că există rău în lume, că poţi să simţi şi altfel decât aşa, iar abandonul pare cea mai bună idee la care te poţi gândi. Şi te înfrupţi din ceea ce iţi este oferit şi încă mai crezi că ceea ce primeşti ţi se cuvine.

Şi de ce nu ar fi aşa? De ce ţi-ai refuza acest drept? E clar ca nu ai cerut dar ţi s-a dat.

Şi cine ai fi tu să refuzi?

Păi atunci nu refuza... Nu lăsa gândurile să te cuprindă... mai bine trăieşte pentru câteva momente... Nu te gândi că vor trece... Doar tu le poţi face să se întindă la infinit... Doar tu le poţi face fără sfârşit.

Priveşte pe marele ecran al vieţii tale... priveşte o iubire care te topeşte, priveşte un surâs care îţi taie respiraţia, priveşte o privire care te străpunge si care te aruncă peste tot pe unde vrea EA. Sunt frânturi nepreţuite ale sufletului tău care îţi cer să faci asta... şi timpul tău e acum. Nu mai lupta, nu mai căuta în zadar, ţi-ai dat seama că tot ce trebuie să faci e să fii acolo şi să accepţi.

Ai reuşit să te apropii, ai reuşit să îi vorbeşti, ai reuşit să o faci importantă in mintea ta... i-ai construit un piedestal. Acum las-o să îl cucerească şi va fi al EI pentru totdeauna. Nu toate drumurile drepte sunt bune, şi nu toate drumurile corecte sunt directe. Rând pe rând, zidurile ce până acum vă despărţeau vor cădea sub forţa destinului, şi atunci vei şti cu adevărat.

Aşa gândea un băieţel

Despre sufletul ce stătea să-l rupă.

Şi l-a deschis şi EA abia după

Ce n-a rămas nimic din EL.

Căci măcinat şi imprăştiat de nepăsarea EI,

De vânt EL fu luat si aruncat printre munţi şi văi.

Ş-acum zdrobit, inert, nevertebrat şi rece,

Ascuns într-o cochilie de frunză,

Un băieţel cu numele EI pe buză,

Îşi aştepta eternitatea, privind la lumea care trece.

Din când în când îi aruncau speranţe

Care cădeau strident pe drumul drept,

Ales de EA când îl credea nedrept,

Urmat de EL când şi-o dorea în braţe.

Şi-atunci cum poate fii o viaţă dreaptă,

Când nu-nţelegi că ţi se-ntâmplă ţie

Să o trăieşti din plin cu bucurie,

Şi alteori să te împiedici la fiecare treaptă?

Şi aşteptam o urmă de inspiraţie să mă lovească şi să mă ajute să mă exprim, şi aşteptam ca lumea să se închidă în jurul meu ca o floare imensă la apropierea nopţii cerebrale.

Şi aşteptam...

...to download you for a lifetime...

Şi o linişte imensă m-a cuprins pe de-antregul, şi o revelaţie m-a ridicat din abis şi m-a aruncat pe ţărmul încă umed în dimineaţa unui nou început: “nu eşti a mea de dat”.

Am plecat cu treaba!

leapsha

2007-12-14T12:34:00.001+02:00

Cica leapsa sunt eu ca transp are albume.

esplicatia:
"

Care reguli sunt in felul urmator, de la Tranda citire:

INSTRUCTIUNILE LU’ TRANDA:
Varianta 1: (aia in care unii si-au prins deja urechile)
Deci. Start > Run > cmd > dati enter
Se deschide o fereastra neagra (pentru cei neavizati) unde scrieti asa:
dir/s/b g:\>c:\muzici.txt (unde “g” = litera removable discului)
Exemplu:
dir/s/b k:\>c:\muzici.txt
Dupa care mergeti in c:\ si gasiti acolo fisierul

Varianta 2: Faceti captura de ecran cu o fereastra de explorer deschisa cu playerul, si ati rezolvat problema .

Care eu am albume, dupa cum se vede, sunt smecher, si am primit leapsa de la popandela .

Si dau mai departe la… sa ma uit in lista… justy.

Emotie

2007-12-12T01:30:00.000+02:00

Cum te iubesc!

Mă uit la tine dintr-un colţ . Savurez clipa pe care mi-am luat-o sa mă pot bucura de existenţa ta. Gândesc că nici nu mă bănuieşti aici şi nici nu ai idee cât sunt de aproape.

Te privesc şi sufletul mi se umple de o căldura nouă, parcă materială, aproape solidă, care se mulează perfect pe dragostea mea pătimasă. Nu mă interesează ce se petrece în jur şi mi-aduc aminte că la un moment dat eram înconjuraţi de oameni iar acum nu mai existăm decât noi.

Te văd în totalitate, te cunosc cum numai eu te pot cunoaşte. Îmi pare că îţi pot preceda orice mişcare, orice gest, orice gând, şi te privesc înmărmurit simţind în acelaşi timp că faţa îmi zâmbeşte de ceva vreme....

Toate amintirile cu tine îmi revin învălmaşite în minte, ca din sute alte vieţi, parcă grăbite să mă fericească care mai de care, iar eu cuprins de o pace izbăvitoare şi largă ca o mare liniştită, le aleg pe rând şi le retrăiesc aievea.

Tot aici stau şi te privesc. Acum însa obrajii au început sa îmi arda, inima îmi bate cu putere. Eşti chiar aici, unica mea dorinţă. Încerc sa iţi prind privirea, căci ştiu că dacă o voi face va fii pentru totdeauna.

Am început sa tremur uşor, te caut, te strig din adânc, sunt deja lângă tine, dacă aş respira te-aş atinge, dar nu o fac şi răspunsul tău întârzie.

Oare nu mă auzi? Oare mâinile mele sunt mai uşoare decât o adiere?

§ §

Te-ai oprit din ce făceai. Ai tresărit, parcă la auzul unei voci cunoscute. Privirea ta se ridică uşor. Cauţi prin forfota din jur, cauţi un chip între mii, mă cauţi şi tu.

Încet, pe rând, chipurile au început să dispară, rămân din ce în ce mai puţine. Deşi nu mă ascud, tot nu mă găseşti. Sunt în singurul loc în care nu ai căutat. Sunt lângă tine, stau chiar în faţa ta. Aici am fost mereu. Însă momentul nostru nu a venit încă.

Eu te-am găsit fără să te caut, tu mă cauţi fără să mă ştii, dar destinul ne cunoaşte viitorul amândurora.

§ § §

“I like you better in any weather,

I don’t deserve you,

I can’t afford you,

Unless you’re timeless.”

Inecat (Regina Noptii)

2007-12-05T02:59:00.000+02:00

M-am săturat să tot scriu despre sentimente si trăiri interioare, despre propriile introspecţii sau despre analiza psihologică făcută altora. Şi totuşi până acum cu aceste motive m-am identificat, ele m-au tras de mânecă până la birou, ele mi-au pus stiloul in mână, ele mi-au închis ochii şi mi-au deschis sufletul, ele au revenit mereu cu aceeaşi ocazie: tristeţea.

Prea mult am scris doar trist, prea mult am avut ceva de spus doar despre deznădejde, decădere, închidere interioară şi răni sufleteşti; însă cuvintele au venit întotdeauna de la sine şi asta m-a făcut să continui.

Am realizat la un moment dat că sunt mai fericit decât credeam că pot fi, şi că fericirea mă poate face şi ea să mă exprim; dar când eşti fericit, nu compui nimic, nu analizezi nimic, ci totul îţi vine de dincolo de tine. Percepţiile tale sunt întinse la maxim şi câteodată chiar te depăşesc.

Şi astfel am ajuns la povestea unei zâne. O zână universală aş putea zice, o zână a fiecaruia si totuşi a nimanui pentru totdeauna.

Atmosfera - ...de oraş zgomotos si poluat; traficul - ...de fiecare zi la acea oră: bară la bară pe mai mulţi kilometri.

Eram fericit în mod special în acea zi. Plecasem din birou cu un mare zâmbet pe faţă, dansând în interior. Eram deasupra a tot ceea ce se petrecea in jurul meu...

Aglomeraţia apăsătoare a sutelor de maşini, căldura zilei rămasă greoaie plutind peste asfaltul moale, erau lucruri pe care le observam în treacăt. Şi totuşi un contrast urban care le includea, mi-a atras atenţia într-un mod deosebit.

Traversând şuvoiul gros de maşini si eşapament, am descoperit pe partea cealaltă a trotuarului dublu, împărţit de un spaţiu verde, micile gradini din faţa unui bloc şi el la rândul lui mic. Dar nu faptul că le-am descoperit e atât de important, ci mai mult de atât e modul în care m-au chemat la ele. Şi având în vedere că nu prezentau vreo caracteristică demnă de atenţia trecătorului grăbit, ceea ce m-a facut să mă opresc pentru câteva secunde pentru a le prinde savoarea, a fost mireasma unor flori nobile: Nicotina Affinis (Regina nopţii).

Astfel primul vers a venit la mine: „..era o seară-nmiresmată...”. În timp ce realizam asta am ridicat ochii uşor din pământ şi puţin peste linia copacilor am observat mareaţă, Luna; care datorită ughiului sub care o priveam se arata mai mare ca oricând, de o culoare organică ce te invita să o atingi si sa ţi-o doreşti atât de mult încat sa iţi intinzi mâna înspre ea. Pe acest fundal al doilea vers şi-a facut apariţia: „...şi-n fagure de lună plină...”.

Şi fericirea mea a luat proporţii celeste. M-am simţit copleşit, bombardat cu trăiri si simţiri dar mai ales privilegiat pentru aceste cuvinte care mi-au fost date. Am început să le scriu pe telefon pentru a nu le uita... Mâna îmi tremura. Şi am ştiut că nu sunt singur. Atunci am gândit: „...in viaţă mi-ai intrat Regină...” şi ochii îmi rămăseseră asupra Lunii încercând parcă să o oprească acolo, în acel moment, în acel loc pe cerul de un albastru adânc. În cap mi-a răsunat ca o încheiere: „...a nopţilor cu cer albastru...”.

Am terminat de scris şi ultimul cuvânt şi în urechi am început sa imi simt din nou pulsul. În câteva momente am început să îmi aud din nou paşii si puţin mai târziu probabil ca oraşul iar m-a inghiţit, însă în mine se topeau încet:

„Era o seara-nmiresmată,

Şi-n fagure de lună plină,

In viaţă mi-ai intrat Regină

A nopţilor cu cer albastru... “

Şi toate astea pentru că ea mi-a răspuns în acea zi.

Viata intre doi magneti

2007-12-03T01:32:00.000+02:00

O seară care a început parcă mai devreme decât te aşteptai...

Nici nu mai ştii ce făceai înainte să ajungi aici. Ai putea să faci un efort de memorie, dar eşti ţintuit în loc în scaunul rotativ, şi simţi că ochii nu îţi mai sunt de folos; deja mintea ta vede pentru tine, mult mai departe decât te-ai fi aşteptat, te îndepărtează de tot ce te înconjoară, şi acum zbori deasupra lumii, căutând acea lumina izbăvitoare şi căutarea ta ramane fară rezultat. Ai vrea să renunţi, ai vrea să scapi de speranţă, te simţi copleşit, şi cu cât te lupti mai mult, cu atât eşti mai imobilizat în propriul eu.

Deodată descoperi că ceea ce cauţi se află acolo în temniţa ta, si că ai avut nevoie să te opreşti din tot şi toate pentru a realiza asta. Ţi-ai redus la tăcere mintea, şi ea in schimb ţi-a arătat lumina. Şi acum lumina se apropie, se transformă, te înconjoară şi te confunzi cu ea. Începe sa capete formă. Energia pe care ţi-o transmite se materializează in jurul tău.

Până acum nu i-ai realizat prezenţa, şi totuşi ştii că tot timpul a fost acolo - cu tine. Un saxofon mânuit de mâini invizibile îţi umple simţurile si îşi hrăneşte spiritul şi acum sunetul lui devine din ce în ce mai clar, din ce în ce mai pregnant, se apropie, te pătrunde. Exaltarea te cuprinde şi vertijul creşte; ai uitat de tot şi de toate, acum te laşi purtat în necunoscut şi sublimul te îmbată.

Destinaţia nu are importanţă, esti sigur ca nu vei regreta, şi continui să zbori.

Vezi totul si totuşi ai ochii închişi. Cunoşti orice şi asta nu are nici o importanţa acum. Mai importantă e dorinţa, şi ştii că nu o poţi stăpâni. Va veni momentul când vei realiza că trebuie să te întorci printre ceilalţi, si atunci, călătoria va continua uşor înapoi spre lume, dar până atunci mai ai de visat.

Iar mintea ta repetă la nesfârşit:

“These feelings won’t go away,

They’ve been knockin’ me sideways,

They’ve been knockin’ me out babe,

Whenever you come ‘round me…”

Visează!

Am fentat fericirea!

2007-11-30T11:36:00.000+02:00

Am fentat fericirea!

Am ars ca o torţă vie, am crezut că trăiesc. M-am alăturat vouă ştiind totul despre nimic şi iată-mă acum adunat in mine. Am uitat ce credeam că ştiu, am uitat să învăţ, am uitat răbdarea intr-un colţ de minte si acum a devenit prea întunecat să îl mai pot străbate până la ea.

Am secat. Am înţeles că există ceva acolo, dar încercând sa îl descopăr, se ştergea precum se şterge o amintire vagă atunci când vrei să o readuci la tine cu forţa.

Simţeam că alunec spre necunoscut si deviam spre alte vieţi, dar când credeam că încercarile de până atunci au fost tot ceea ce m-ar pregati pentru ce va urma, şi că acum dupa tot, îmi rămăsese doar de trait, m-am inselat din nou amarnic.

Ai crede ca omul invata din greseli, deşi istoria îşi repetă greşelile regulat, la nesfarsit, ca un carusel imens, leagan al vietii; dar cum poate un om persista mereu in aceeasi greseala, cand el este infinit de mic in fata instoriei? Nu am evoluat, teoria evolutiei este in fond doar o teorie.

Nu invatam nimic unii de la altii, nu ne uitam inapoi. Năzuinţa ne împinge spre necunoscut şi nou, şi uităm să ne alegem paşii prin mulţime.

Sunt!

Sunt cel care a scris aceste rânduri, sunt cel care le scrie în continuare, dar la sfârşitul acestui text nu poate exista nici deznadejdea nici speranţa. La sfârşitul acestui text se va întinde nimicul.

Nu sunt nici trist, nici deprimat, nu sunt haotic, nu sunt nici măcar în negare; sunt doar nimic într-o lume care se învarte.